Doar copilaşii
pot să înţeleagă emoţia, stropul de teamă, dar şi bucuria de a recita cele
câteva versuri la venirea lui Moş Crăciun. Poezioara pentru Moşu´
trebuie învăţată din timp, aşa că salonul Cârlionţ şi Gabrielle Deco, cu
sprijinul grupului Mămici Bistriţene vă ajută să vă pregătiţi poezia pentru Moş
Crăciun. Zecile de versuri drăgălaşe pentru Moşu´ vor ajunge la el şi în
numele copiilor abandonaţi de părinţi, pentru ca Moş Crăciun să nu uite de ei.
Salonul pentru tătici, mămici şi pitici, Cârlionţ, şi Gabrielle Deco, blog care promovează articole lucrate manual, unicat sau personalizate pentru cei mici, cu sprijinul grupului Mămici Bistriţene, vă aduc în dar Poezia pentru Moş Crăciun. Ascunse în cutiuţe fermecate, care de care mai colorate şi mai strălucitoare, poezioarele pentru Moşu´ vă aşteaptă la salonul Cârlionţ de pe strada George Coşbuc nr. 3. Le puteţi învăţa, le puteţi recita celor dragi, iar dacă sunteţi prea timizi pentru a le recita Moşului, nu vă faceţi griji: el va găsi poezia în cutiuţa fermecată pe care o puteţi agăţa în bradul împodobit sau o puteţi lăsa pe masă, lângă biscuiţii cu scorţişoară. Cu aceste versuri, Moşul îşi va aduce aminte şi de copiii care nu au prinţi sau bunici care să-i pregătească pentru emoţia venirii lui Moş Crăciun, şi nu va uita să treacă pe la ei.
La salonul Cârlionţ veţi găsi şi felicitări realizate manual, pe care să le cumpăraţi pentru cei dragi, dar şi alte obiecte decorative de Crăciun şi articole pentru copii, confecţionate de mămicile bistriţene. Banii adunaţi (în cutia specială din imagine)din vânzarea acestor obiecte vor fi donaţi copiilor abandonaţi de la Spitalul-Judeţean Bistriţa-Năsăud. La această oră, 5 bebeluşi, doi nou născuţi şi trei care nu au mai mult de două luni, au fost abandonaţi de către mame la Spitalul Judeţean. Aceştia sunt îngrijiţi de asistente şi voluntari, sub coordonarea asistentului social Renata Racu.
Pentru a vedea ce
obiecte puteţi cumpăra de la Salonul Cârlionţ în sprijinul acestei acţiuni
umanitare, vizitaţi linkurile de mai jos:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu